”Din luna octombrie, am convenit, că vor demara procedurile de recunoaștere reciprocă a permiselor moldovenești în Germania”, a declarat președintele țării.
Amintim că subiectul recunoașterii permiselor moldovenești în Germania, a fost abordat de Maia Sandu, în cadrul vizitei pe care a avut-o recent la Berlin.
Potrivit Acordului dintre cele două state privind conversiunea permiselor de conducere, recunoașterea se va face prin omologarea examenului teoretic, urmând ca examenul practic să fie susținut în mod obligatoriu.
Permisele de conducere auto vor putea fi convertite doar pentru cetățenii moldoveni sau germani care au reședință pe teritoriul celeilalte țări.
Inițiativa a fost lansată de partea germană, în urma multiplelor solicitări ale cetățenilor moldoveni privind recunoașterea permiselor de conducere naționale ale Republicii Moldova pe teritoriul Germaniei.
Precizăm că Republica Moldova are Acorduri privind conversiunea permiselor de conducere cu mai multe state din Uniunea Europeană.